
CONSULTANȚĂ
În funcție de necesitatea proiectului tău

← ESTIMĂRI FINANCIARE
Oferim sprijin pentru a cuantifica financiar toate cerințele și dorințele tale de la proiectul imobiliar. Stabilim unde vrei să poziționezi investiția ta ca și nivel în piață, analizăm costurile de execuție și descoperim oportunițățile sau vulnerabilitățile apărute. Informațiile obținute au la bază următoarele etape:
STABILIREA IPOTEZELOR PE IMOBIL
- Fiecare investitor poate sa decidă diferite nivele de implementare a propriilor proiecte, conform planului propriu de business. Opțiunile, atât la nivel de concept, cât și în execuție pot avea un aport semnificativ in costul final de execuție. Este bine să alegi în cunoștiintă de cauză, vizualizând impactul lor în totalul proiectului.
- Poziționarea pe piață a imobilului, otpând între un segment de piață high-end cu termeni de execuție mai extinși sau un segment de piață middle, unde timpii de execuție sunt mai mici;
- Nivelul de echipare al imobilului, cu facilități de bază sau opționale ce se pot dezvolta crează posibilităti de maximizare a profitabilității;
- Această etapă poate fi comparată cu procesul de configurare a autovehiculelor si a dotarilor pe care cumpărătorul alege să le integreze in propria masină.
REZULTATE FINANCIARE
- Se conturează imaginea de ansamblu a invesției, fiind generate calcule financiare detaliate care reflecta impactul fiecărei decizii luate în faza de configurare.
- Estimăm costurile totale de dezvoltare, incluzând toate etapele – proiectare, execuția, echiparea imobilului, costuri indirecte, s.a.
- Realizăm proiecții privind rentabilitatea investiției, luând în calcul prețurile de vânzare sau închiriere corespunzătoare segmentului de piață vizat. Toate acestea țin cont de strategia de abordare a pieței și politicile de desfacere a produselor.
- Rezultatele financiare generate oferă investitorilor o imagine clară asupra rentabilității proiectului, evidențiind impactul fiecărei alegeri asupra costurilor, timpilor de execuție și potențialul de profit.
← RENTABILITATEA INVESTIȚIEI
Serviciu dedicat rentabilității investițiilor, oferă investitorilor o perspectivă detaliată asupra profitabilității proiectului imobiliar, pe termen scurt și lung. În această etapă, analizăm și interpretăm datele financiare obținute în cadrul estimărilor, concentrându-ne pe maximizarea rentabilității și minimizarea riscurilor.
Evaluăm diverse scenarii de cash-flow, pentru a evidenția perioadele de recuperare a investiției și rentabilitatea pe termen lung. În funcție de poziționarea pe piață și nivelul de echipare ales, calculăm indicatori financiari esențiali, cum ar fi Rata Internă de Rentabilitate (IRR), valoarea netă actualizată (NPV), și randamentele anuale.
Prin aceste analize aprofundate, investitorii vor putea să anticipeze performanțele financiare ale proiectului și să ia decizii strategice pentru a maximiza randamentele, asigurându-se că investiția lor va aduce rezultatele așteptate.
SCENARII DE CASH-FLOW
- Proiecții de venituri: Estimarea veniturilor generate de proiect, în funcție de poziționarea pe piață și prețurile de vânzare sau închiriere anticipate.
- Fluxuri de numerar periodice: Analiza încasărilor și plăților periodice, pentru a identifica perioadele de surplus sau deficit de numerar.
- Perioada de recuperare a investiției (Payback Period): Calcularea timpului necesar pentru a recupera investiția inițială, pe baza fluxurilor de numerar generate.
- Planificarea rezervelor de numerar: Stabilirea unor rezerve financiare pentru a acoperi eventualele perioade de deficit sau întârzieri în încasări.

← TEHNOLOGII DE EXECUȚIE
Serviciile dedicate tehnologiilor de execuție se concentrează pe analiza și selecția tehnologiilor utilizate în realizarea proiectului imobiliar, având în vedere eficiența, costurile și impactul asupra calității și durabilității construcției. Aceste servicii generează un program de lucru detaliat, cu o abordare tehnologică clară și o planificare precisă a activităților pe șantier, defalcată pe zile. Astfel, resursele necesare sunt cuantificate teoretic pentru a se asigura alinierea la calculele financiare și la planificarea proiectului.

PROGRAM DE LUCRU DETALIAT
- Selecția tehnologiilor de construcție: Identificarea și evaluarea tehnologiilor disponibile pentru execuția proiectului, inclusiv soluții inovatoare și tradiționale, și alegerea celor mai potrivite în funcție de cerințele specifice ale proiectului.
- Metode de execuție eficiente: Analiza metodelor de construcție pentru reducerea timpilor de execuție și a costurilor, inclusiv tehnici precum prefabricarea și construcția modulară.
- Controlul calității și standarde de execuție: Aplicarea standardelor internaționale și a procedurilor de control al calității pentru a asigura conformitatea cu cerințele tehnice și estetice ale proiectului.
- Managementul riscurilor tehnologice: Evaluarea și gestionarea riscurilor asociate cu utilizarea tehnologiilor noi sau complexe, inclusiv potențiale probleme de integrare și performanță.